Consultanță, Educație antreprenorială, Finanțări nerambursabile, Proiecte europene

POC: Ghidul aferent acțiunii 4.1.1. BIS – „Investiții în retehnologizare acordate IMM-urilor din domeniul industriei alimentare și al construcțiilor, în vederea refacerii capacității de reziliență”

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Competitivitate din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, publică Ghidul solicitantului aferent investițiilor în retehnologizare acordate IMM-urilor din domeniul industriei alimentare și al construcțiilor, în vederea refacerii capacității de reziliență, acțiunea 4.1.1. „Investiții în activități productive” din cadrul Axei prioritare 4 – Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19, a Programului Operațional Competitivitate 2014-2020.

Obiectivul apelului îl reprezintă refacerea capacității de reziliență a microîntreprinderilor, întreprinderilor mici şi întreprinderilor mijlocii, prin acordarea de sprijin din fonduri externe nerambursabile pentru realizarea de investiții inițiale sau investiții inițiale în favoarea în retehnologizare, în domeniul curent de activitate sau într-un domeniu diferit de activitate;

Granturile pentru investiții destinate retehnologizării:

  • au o valoare cuprinsă între 50.000 euro și 500.000 euro,  în limita de maxim cinci ori cifra de afaceri realizată în exercițiul financiar 2021;
  • cofinanțarea proprie a beneficiarilor se asigură în procent de 30% – 60% pentru întreprinderi mijlocii, respectiv 25%-50% pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici, în funcție de regiuni;

Potențialii beneficiari se pot înrola în aplicația IMMRECOVER pentru pregătirea documentelor începând cu data de 28 septembrie 2022, dată la care începe perioada de preînscriere, iar lansarea apelului de proiecte și depunerea propunerilor de proiecte în aplicația informatică IMMRECOVER se estimează că va avea loc pe data de 07 octombrie 2022.

Solicitările privind relocarea contului în aplicația electronică IMMRECOVER se pot transmite pe adresa de: modificare.cont.immrecover@mfe.gov.ro.

Ghidul solicitantului poate fi descărcat aici

Sursa: mfe.gov.ro

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *