Consultanță, Educație antreprenorială, Finanțări nerambursabile, Mentorat, Proiecte europene, Training

Curs scurt ”Cum mă pregătesc pentru accesarea de fonduri nerambursabile?”

Miercuri, 17 mai la ora 10, susțin pe Zoom un curs scurt de două ore util celor care încă nu au avut o experiență cu fondurile nerambursabile.

Cui mă adresez?
* Antreprenorilor la început de drum care vor să-și crească afacerea accesând fonduri nerambursabile;
* Freelancerilor care intenționează să devină antreprenori și consideră că fondurile nerambursabile pot fi o oportunitate bună de start și de creștere;
* Consultanților la început de drum care au acces prin acest seminar la tips & tricks ”culese” din sesiunile de proiecte anterioare;
* Firmelor de contabilitate care și-au consiliat clienții pentru accesarea de fonduri pentru capital de lucru sau microgranturi și care au prin ”gustul” proiectelor (este o bună oportunitate pentru voi să aflați cum vă puteți pregăti clienții și pentru alte finanțări).

Pentru cine NU este acest curs?
* Pentru cei care au deja un consultant și sunt familiarizați cu regulile de acces ǀ eligibilitate pentru fondurile nerambursabile;
* Pentru cei care au urmat alături de mine sau alături de alt trainer un curs de EXPERT ACCESARE FONDURI EUROPENE și au abordat la curs topicuri legate de eligibilitatea sectorului privat.

Ce ofer în cele două ore?
* Recomandări (doar din practică și doar verificate ǀ testate în 16 ani de activitate) despre cum se pot pregăti firmele pentru accesarea de fonduri nerambursabile, inclusiv exemple de indicatori minimi de performanță pentru eligibilitatea firmelor;

*Exemeple de ”AȘA NU” – Greșeli frecvente în accesarea fondurilor;
* Acces neliminat la informările / noutățile transmise de mine pe topicul fondurilor nerambursabile via e-mail ǀ newsletter;
* Răspund la întrebările participanților adresare live în timpul seminarului.

Detalii organizatorice
* Data: 17.05.2023
* Ora: 10 fix
* Durata: 90 minute plus încă 30 minute alocate răspunsurilor la întrebări
* Unde: via Zoom
* Taxa de participare: 300 lei

Cum îmi rezerv locul la seminar?
1. Efectuez plata în contul: RO81BTRLRONCRT0496702801
Detalii plată:
”taxă participare seminar 17.05.2023”
HOW-TO-BUSINESS SRL
CUI: 40959572
Transmit e-mail la adresa: giana@howtobusiness.ro conținând datele de facturare și ordinul de plată
2. Primesc emailul de confirmare a înregistrării conținând factura și link-ul pentru logarea pe Zoom
3. În 17.05.2023 mă asigur că am la îndemână o agendă și un pix, conexiune la internet și aplicația Zoom instalată pe dispozitivul de pe care mă voi loga la seminar.

Pe curând!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *