Giana Balan
Consultanță, Diaspora, Educație antreprenorială, Finanțări nerambursabile, Mentorat, Proiecte europene, Training

Există rezultate și fără mulți urmăritori :)

Cele mai multe dintre postările mele nu sunt făcute cu scopul de a vinde ceva, dar chiar și așa am ajuns să am rezultate de genul acesta.

Unele sunt scrise pentru a trage niște semnale de alarmă, altele au scop educativ și sunt în special dedicate tinerilor la început de drum într-ale business-ului sau proiectelor, altele iau naștere din niște conștientizări ale mele care cred că i-ar putea ajuta și pe alții să se uite diferit la situații… în principal cam acestea sunt motivele.

Tot din motivele acestea, mai accept din când în când o invitație la un podcast, emisiune sau să susțin vreun curs; este o variantă rapidă de a fi auzită de ceva mai multă lume.

În fine, postarea aceasta îmi doresc să fie un mesaj de încurajare pentru cei care nu au mulți urmăritori (așa cum sunt și eu), pentru cei care nu plătesc reclame (nu că n-aș vrea, însă de 4 ani am contul de reclame blocat de FB și nu pot promova nimic plătit), pentru cei care nu scriu constant, care nu au o strategie de comunicare online, pentru cei care fac lucrurile acestea doar când au timp sau consideră că au ceva de transmis.

Chiar și pentru noi, cei mai puțin populari, este o veste bună: mesajele acestea sunt auzite 😊

O să dau câteva exemple și îmi asum a fi suspectată că mă laud (începând cu cele mai recente):

  • pentru că scriu simplu și pe înțelesul tuturor, am fost invitată la o emisiune să vorbesc despre finanțări (producătoarea emisiunii mă auzise pe Instagram zicând diverse lucruri despre finanțări și mi-a mărturisit că a înțeles ce spuneam, iar acesta i-a fost scopul: o emisiune pe acest topic din care să se înțeleagă exact ce presupune acest proces de accesare a finanțărilor nerambursabile); am puțin peste 400 de urmăritori pe Instagram, postez când am timpi morți în trafic sau în vacanțe și totuși, mesajul a ajuns la București și a transmis credibilitate;
  • am făcut o postare pe blog la un moment dat despre cum i-am ajutat pe niște clienți refuzând să mai colaborez cu ei și făcându-mi gândirea/ argumentele vizibile (faptul că mi-am ”explicat” NU-ul, i-a semi-trezit și au realizat unde, în alte colaborări, procedau similar și întâmpinau deja probleme), iar moderatorul primei emisiuni, mi-a propus o a doua emisiune pe acest topic… care să fie șansele ca din cei 30 oameni care mă citesc zilnic, unul dintre ei să fie acest domn și chiar să îl considere un subiect cu valoare adăugată?!
  • tot această postare și întrebarea ”cum îi servește clientului să-l refuzi?” a făcut sens pentru încă două doamne care mă citesc și care mi s-au adresat pentru servicii de consultanță de business; deși mă cunoșteau de ceva vreme, habar n-aveau că mai fac și altceva înafară de proiecte. Aici constat cu surprindere că prin consultanță de business se înțelege doar marketing și vânzare online, publicitate plătită… ohoho, câte alte multe lucruri poate însemna consultanța de business și în câte alte moduri te poate ajuta să crești afacerea (poate într-o altă zi niște exemple cu ce poți accesa de la un consultant ca serviciu de consultanță, cu exemple practice);
  • video-urile mele de pe Youtube făcute cu scop de a exista o minimă informare pentru cei care accesează pentru prima oară finanțările nerambursabile și unde am foarte puțini urmăritori (cred că puțin peste 50) au condus ca un domn, un antreprenor din Timișoara, să mă recunoască într-o parcare, să mă oprească și să-mi mulțumească că-mi fac timp să ofer genul acesta de informație în mod gratuit, să-mi mărturisească că a implementat un proiect și că i-au fost de folos câteva din sfaturile mele; nu pot să vă explic cât m-am bucurat și tototdată m-a motivat să reiau și înregistrarile de felul acela.

Lista ar mai putea continua, din fericire sunt multe exemple, acestea de mai sus sunt doar de anul acesta.

Am împărtășit lucrurile acestea în principal pentru a arăta că se poate să ai rezultate și fără mulți urmăritori și că poți dezvolta servicii conexe din feedbackurile primite de la oamenii care te urmăresc.

Este o variantă foarte bună de a testa ce alte abilități ai și pe care piața le consideră valoroase și mi se adeverește faptul că dacă oferi cu cele mai bune intenții din ceea ce ești/ ai/ cunoști, rezultatele se întorc în forma în care ai cea mai mare nevoie la un moment dat: uneori sub formă de vânzare, alteori sub formă de motivație, alteori sub forma unui valoros ”mulțumesc”. Să facem bine, zic!

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *