Giana Balan
Coaching, Mentorat, Personal coaching, Training

Acțiuni. Inacțiuni. Percepții. Rezultate. Succes.

De regulă, capitolul dedicat comunicării din cursul de antreprenoriat îl încep cu semnificația cuvântului „succes”.

Din sensurile pe care fiecare participant le atribuie succesului constatăm rapid, cu toții, cât de dificil este să comunicăm eficient. Fiecare înțelege nuanțe diferite, indicatori diferiți, „KPI” diferiți ai succesului. Și, la fel de rapid, observăm ceva esențial: succesul este dus aproape instinctiv în zona valorilor personale.

Discuția despre succes devine, de fapt, o discuție despre ce este important pentru fiecare dintre noi.

Bun, și acum că am observat asta, ce facem mai departe?

Pentru că avem o tendință naturală de a vedea lucrurile în alb și negru — un mecanism care ne-a asigurat supraviețuirea și ne-a eficientizat consumul de energie — ajungem să etichetăm rapid: „am succes” sau „nu am succes”, primul pas pentru o transformare estesă începem ”să ne antrenăm” în a vedea albul din negru și negrul din alb, metaforic vorbind; adică să văd ce pierd când am ”succes” și ce câșting când înregistrez ”eșec”.

Nu este deloc întâmplător cuvântul „succes” ales pentru acest exercițiu. Din punctul meu de vedere, în vremurile în care trăim, succesul personal a ajuns să fie confundat cu perfecțiunea. Tot mai des aud afirmații de tipul:

               •             „Nu am succes pentru că nu am familie.”

               •             „Nu am succes pentru că firma mea este încă în creștere.”

               •             „Nu am succes pentru că mai am de lucrat la capitolul sănătate și alimentație.”

Lista poate continua la nesfârșit, iar firul roșu este că avem tendința instrinctiv să punem lupa pe ce lipsește, nu pe ce avem, iar succesul să pară o Fata Morgana. Iar din nimic/ lipsă nu pot crea.

Ce facem, de fapt, când gândim în felul acesta?

Ne dorim să performăm simultan în toate ariile vieții, în cât mai multe forme de manifestare, și alegem să ne comparăm performanța cu performanța altei persoane — o persoană care are valori diferite de ale noastre. Comparăm mere cu pere și tragem concluzii dure despre noi.

Aici apare una dintre cele mai mari capcane legate de succes: ne evaluăm pe noi înșine în funcție de criterii care nu sunt aliniate cu valorile noastre reale.

Succesul nu este universal. El nu arată la fel pentru toată lumea.

Succesul decurge din priorități personale și din valorile pe care le avem. Atunci când acționăm în acord cu valorile noastre cele mai înalte, lucrăm din inspirație. Mintea și corpul ne susțin. Avem energie, claritate, consecvență. Obiectivele devin mai ușor de atins, iar drumul către ele nu este trăit ca o luptă continuă.

În schimb, atunci când ne propunem obiective în zone care nu reprezintă valori reale pentru noi, acolo apare efortul constant, oboseala, frustrarea și sentimentul că „tragem de noi”. Putem obține rezultate, dar ele vin cu un cost mare și, de multe ori, fără sentimentul de împlinire.

Astfel se explică un fenomen frecvent: atingem un obiectiv important „pe hârtie” și realizăm că nu ne simțim mai bine.

Un exemplu des întâlnit este cel al trecerii de la statutul de angajat la cel de antreprenor. Îți dorești libertate, autonomie, „să nu mai depinzi de nimeni”. Devii antreprenor, firma funcționează, cifrele sunt bune — și totuși descoperi că nu ești mai fericit decât atunci când erai angajat. În acel moment apare întrebarea esențială: ce era, de fapt, cu adevărat important pentru mine? Ce semnificație am dat activității de antreprenoriat? Ce am crezut că nu am ca angajat și voi avea ca antreprenor?

Ce observăm însă în timp este că obiectivul nu era aliniat cu valorile noastre reale, ci cu o imagine de succes preluată din exterior: familie, mentori, societate, social media.

Strict legat de comunicare, unul dintre cele mai simple și eficiente moduri de a crește claritatea este să facem distincția între realitate și percepție, adică între:

  • acțiune, inacțiune, evenimentul în sine, o trăsătură și
  • interpretarea pe care o dăm acestor lucruri.

Când comunicăm faptele, acțiunile și evenimentele — nu percepțiile, etichetele sau interpretările noastre — eficiența comunicării crește imediat. Doar schimbând această perspectivă, relațiile încep să se schimbe. Inclusiv relația noastră cu noi înșine.

Exact acest lucru îl facem și în sesiunile de consultanță 1 la 1 pentru creștere. Mergem mai în profunzime: lucrăm cu prioritățile personale, cu valorile reale și cu percepțiile care influențează deciziile și sentimentul de succes sau eșec.

Finalitatea este una simplă, dar esențială:

Succesul nu se măsoară prin comparație cu alții, în valorile lor. Succesul se măsoară prin progresul personal raportat la ceea ce este cu adevărat important pentru tine.

Atunci când îți cunoști valorile, îți clarifici prioritățile și îți stabilești obiective aliniate cu ele, eficiența și sentimentul de împlinire apar natural. Iar comparația utilă nu este cu realizările altora, ci cu propriul tău parcurs, cu cine ai fost ieri și cu direcția în care alegi conștient să mergi.

Acolo începe, de fapt, succesul.

Îți doresc un 2026 cu împliniri în zona valorilor tale personale, cu claritate în a identifica ce este cu adevărat important și ce este mai puțin important pentru tine, cu discernământul de a face alegeri aliniate cu tine și cu blândețea de a nu te judeca pentru acele aspecte care nu reprezintă priorități reale în viața ta!

Giana

Sursă foto: Pinterest

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *