În urmă cu ceva timp am fost invitată să le vorbesc unor studenți despre parcursul meu.
Am fost invitată pentru că am îmbinat și schimbat de-a lungul timpului mai multe pălării profesionale și că ar fi interesant de văzut pentru ei cum a fost tranziția între ele sau cum am găsit eu numitorul comun.
Așadar, las și aici, pe site, ce le-am povestit și lor.
Am absolvit un liceu economic, așa că destul de repede am priceput niște lucruri… și contabilicești, și legate de funcționarea economiei. Asta pentru că am participat la olimpiada națională de economie și am citit devreme cam tot ce era de citit la vremea aceea.
Am venit la Timișoara, la Facultatea de Științe Economice. Pentru că deja știam multe lucruri din liceu, la multe dintre materii eram mai degrabă observator și puteam să-mi pun întrebări, astfel am putut înțelege mai mult, am aprofundat, mi-am format propriile păreri.
A fost cazul analizei financiare și economice. S-a văzut implicarea mea 😊
Așa că am primit propunerea să susțin seminarii la UVT-FEAA. Prima mea mare provocare profesională, care s-a lăsat cu insomnii.
Am acceptat și am făcut lucrul acesta timp de 5 ani.
Abia atunci am învățat să comunic. Faptul că eu înțelesesem lucruri nu însemna automat că pot să le transmit mai departe. Atunci am testat metode, am fost atentă la studenți, am învățat să vorbesc simplu, să dau exemple care să le stârnească interesul.
Încă mă ajută tot ce am experimentat atunci.
În paralel mai aveam un job. De economist. Nu contează unde… nu a durat mult. Fișa postului nu a coincis cu realitatea, așa că decizia de a merge mai departe a fost ușoară.
Am învățat însă foarte multe lucruri în cele 6 luni, în special despre oameni, loialitate și multiplele interpretări ale „performanței”.
A urmat o perioadă în care am lucrat alături de domnul profesor care îmi coordona activitatea la catedră, la câteva proiecte de finanțare. Proiecte mari, proiecte de cercetare.
Atunci am învățat să fac analiză cost-beneficiu și proiecte, am înțeles diferența dintre un plan de afaceri care este doar un referat la facultate și unul real.
Lucram mult, uneori 14 ore pe zi… și m-am întrebat pentru prima oară dacă așa îmi place să fie viața mea în continuare.
Îmi plăcea tot ce făceam, însă era mult, mult prea mult – ca volum de lucru.
Ritmul meu natural este unul lent. Rareori mă grăbesc și rareori mă decalez în ceea ce îmi asum să fac.
Chiar dacă la momentul acela nu se vorbea atât de mult despre time management, echilibrarea vieții profesionale cu cea personală sau alte topicuri pentru care astăzi primim „rețete miraculoase”, instinctiv am ales. Am știut clar că nu așa vreau să arate viața mea. Am ales acea activitate care îmi aducea o împlinire mai mare în acel moment și cel mai bun raport cost-beneficiu pe unitatea de timp lucrat.
Au urmat apoi 10 ani într-o organizație cunoscută, în departamentul lor de proiecte și finanțări.
Am interacționat foarte mult cu antreprenorii în jobul acela. Conducerea organizației m-a creditat cu foarte multă încredere în ciuda vârstei și a experienței ceea ce a creat pentru mine un context de inevitabilitate pentru creștere. De multe ori eram aruncată în ape adânci fără a ști să înot.
Ce cred că mi-a folosit a fost preocuparea constantă de a le aduce valoare clienților. Am găsit soluții. Aceeași preocupare o am și astăzi.
Dacă știu că nu pot aduce valoare, spun pas, nu intru într-o anumită colaborare sau ies atunci când îmi dau seama că devine ineficient.
Asta mă păstrează pe drumul meu.
Foarte rar am senzația că fac compromisuri sau că intru în proiecte care nu mă reprezintă.
De peste 9 ani activez pe cont propriu.
Sunt deja 19 ani în care am lucrat cu antreprenori, folosind consultanța de business, traininguri pe domenii tehnice și atragerea de finanțări nerambursabile.
În toată această activitate am observat și am experimentat paradoxuri recurente: clienți care cu aceleași resurse obțineau rezultate complet diferite.
Unii, chiar și cu bani în cont din finanțări, nu reușeau să crească businessul.
Alții, din piatră seacă, făceau performanță.
Am înțeles destul de devreme că mindsetul face diferența. Am inițiat atunci StartupKids – un club de antreprenoriat pentru copii. Mi-am propus să lucrez de timpuriu, să facem setarea mindsetului cât mai devreme – începând cu 9 ani. N-a mers așa cum m-am așteptat. Am observat, am învățat, am renunțat și m-am adaptat. Este întâi de lucru la mindsetul adultului, asta a fost concluzia atunci. Dar nu am știut de unde s-o apuc și care metodă s-o folosesc.
Asta până să încep să lucrez cu Legile Universale în programele Monicăi Ion.
Din momentul în care am experimentat că funcționează pentru mine, am început să aplic și cu clienții mei.
Și, încet-încet, am lăsat în urmă consultanța clasică de business și finanțările nerambursabile.
Focusul meu s-a mutat spre a-i susține pe antreprenori să facă transformarea interioară: să lucreze la cine sunt, iar din cine sunt să ajungă să construiască un business aliniat cu ei. Un business construit din inspirație, cu sens, fără insomnii 😊
M-am numit cu ocazia asta consultant personal pentru creștere, n-am știu cum altfel – mai pe românește 🙂
Privind în urmă, deși am purtat mai multe pălării profesionale, firul roșu a fost mereu același: să susțin antreprenorii să-și valorifice resursele și abilitățile într-un mod eficient, sănătos și sustenabil.
Poate că încă de la 23 de ani, când eram deja epuizată de prea mult lucru, m-am încăpățânat să cred că se poate și altfel.
Și nu doar să cred, ci să caut, să testez și să descopăr cum. Pentru mine și pentru cei care lucrează cu mine.
Astăzi știu că se poate.
Iar asta este, de fapt, munca mea: să-i susțin pe oameni să nu mai plătească succesul cu epuizare, să nu mai creadă că doar sacrificiul aduce rezultate și să-și construiască un drum profesional care să-i inspire, nu să-i consume.
Zile inspirate,
Giana
