Astăzi am stat pe grupurile de Facebook dedicate proiectelor, finanțărilor și ”tuturor posibilităților”.
Dacă n-ar fi de plâns, ar fi de râs 🙁
Fac un rezumat.
- sunt prezenți mulți oameni cu un simț al umorului foarte fin și recunosc că m-am delectat citindu-le răspunsurile la niște întrebări stupide;
- sunt multe întrebări tâmpite de-a dreptul…însă, în spatele întrebărilor tâmpite stau fie beneficiari neinformați care se străduiesc să-și scrie și implementeze singuri proiectele (cel mai probabil pentru că n-au încredere în consultanți sau au evaluat că nu pot investi în onorariul unui specialist), fie consultanți care n-au nici în clin nici în mânecă cu ceea ce înseamnă un proiect sau regulile de bază privind proiectele și finanțările nerambursabile;
- sunt cerute multe recomandări pentru firme de consultanță, ceea ce mi se pare firesc. Răspunsurile la solicitările de recomandare privind a anumite firme mari din țară însă mă surprind. Mă surprind prin faptul că cei mai mulți dintre cei care își dau cu părerea sunt nemulțumiți (fie de comunicare, fie că nu li s-au depus proiectele și ei au achitat avansuri, fie că nu li se răspunde la telefon etc.) Aici îmi vine în minte ce mi-a povestit o doamnă care implementează un proiect cu una dintre firmele foarte prezente online și cu o imagine atent clădită. Îmi povestea că în decursul unui an de când implementează un anumit proiect, s-a schimbat de 4 ori consultantul care se ocupa în mod direct de proiectul ei și care în permanență era începător, iar ea trebuia să fie mereu pe fază să nu-i scape ceva consultantului… hmmm, rușinicăăă… în materialele voastre de promovare scrie că sunteți acolo doar oameni cu experiență…
- sunt multe noutăți utile celor care se informează de acolo 😊
- sunt câțiva antreprenori care doresc să-și scrie singuri proiectele și vor să învețe, solicită recomandări de cursuri și sfaturi cum să înceapă. Pe aceștia, restul membrilor grupului îi descurajează și îi trimit către consultanți. Eu n-aș fi chiar așa de radicală. Aș zice să este o profesie ca oricare alta și că se poate învăța, pas cu pas. Se începe cu un curs bun, apoi se face practică… egal că este un internship într-o firmă de consultanță, egal că îți alegi un mentor pe domeniul acesta sau că pur și simplu te-apuci de treabă, dar îți asumi și că poți greși…
- se împărtășesc des și în timp real experiențe privind aprobările de proiecte, modul de implementare, etc.
În încheiere mai vreau să spun un lucru, mai exact să vă împărtășesc experiența mea cu aceste grupuri.
În urmă cu câteva luni, tocmai din cauză că am constatat atâta nemulțumire privind calitatea serviciilor de consultanță și atâtea înjurături către consultanți (pe aceste grupuri), am gândit un curs scurt, de 3 ore, pentru începători, în special pentru cei care doresc să acceseze o finanțare pentru prima oară. Era vorba despre un curs în care scoteam în evidență cum te poți pregăti pentru accesarea de fonduri.
Am transmis pe grupurile acestea solicitarea de a mi se permite să postez oferta de curs (oferind bineînțeles discount participanților), repet, pentru că am constatat câtă nevoie ar fi de acele informații, pentru a contribui în felul meu ca oamenii respectivi să-și recapete încrederea în consultanți și în proiecte, să evite alte ”țepe”, să poată lua decizii asumate.
Un singur coordonator de grup mi-a acceptat postarea, el este Marius Ilie și îi mulțumesc pentru asta.
Recunosc însă că am fost surprinsă de refuzul celorlalți, nu am anticipat acest refuz.
Din categoria ”vai ce-mi plac ideile mele”, aș zice că intenția a fost bună, informația de calitate și bazată pe 15 ani de experiență, iar ei, responsabilii de grup au zis ”pas” posibilității de a-i anunța pe membrii grupurilor respective despre cursul meu… recunosc, de neînțeles pentru mine.
Probabil și-au imaginat că vreau să-mi atrag clienți la consultanță și reprezint concurența, dar NU, nu asta vreau, am deja clienți stabili cu care sunt la al doilea sau al treilea proiect.
Dar DA, mereu vreau să ajung la cât mai multă lume prin cursurile mele și prin serviciile de mentorat pentru că eu cred în puterea informației și a învățămintelor preluate de la cei care au trecut deja prin proces.
Atât momentan.
Dau de știre când lansez cursuri noi și iar voi cere acceptul de a posta cursurile în diverse locuri, nu mă las 🙂